CIVIS
11/03/2022 2023-02-06 19:22CIVIS
CIVIS – Universitatea Civică Europeană
CIVIS înseamnă alianța a unsprezece instituții europene de învățământ superior, care dispun de programe de cercetare avansată: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen, Universitatea din Glasgow (din decembrie 2020) Universitatea Paris Lodron (PLUS) din Salzburg (din octombrie 2021), Universitatea din Lausanne (din octombrie 2022). CIVIS este un program al Uniunii Europene, co-finanțat de către Erasmus+.
1 octombrie 2022 marchează și data la care CIVIS intră în al doilea ciclu de finanțare Erasmus+, cu cel puțin încă patru ani de sprijin din partea UE pentru o nouă fază de dezvoltare.

CIVIS este o comunitate de aproximativ jumătate de milion de studenți, 70.000 de membri la nivel de personal (incluzând peste 37.400 de cadre universitare și cercetători).
Rețeaua CIVIS este un vector de inovare în următoarele domenii : sănătate; orașe, teritorii și mobilități; climă, mediu, energie; digitalizare și transformări tehnologice; societate, culturi și patrimoniu.
Proiectele CIVIS se adresează atât studenților cât și profesorilor, iar la această secțiune veți găsi cele mai noi informații despre proiecte, cursuri, mobilități etc.
Prelungire termen aplicații selecție Erasmus+ CIVIS 2023
S-a prelungit termenul limită pentru aplicațiile pentru selecția Erasmus+ CIVIS 2023, respectiv până la data de 10 mai 2023, ora 13:00. Mai multe informații privind această selecție sunt disponibile AICI.
Call cursuri hibride intensive în cadrul CIVIS – termen: 15 mai 2023
Alături de profesorii afiliați celorlalte 10 universități membre CIVIS, cadrele didactice ale Universității din București sunt invitate să facă propuneri pentru următoarea serie de cursuri hibride intensive (Blended Intensive Programmes – BIPs). Termenul-limită de transmitere a aplicațiilor este 15 mai 2023. Anunțul complet este disponibil pe site-ul UB, iar informații suplimentare pot fi accesate pe pagina dedicată de pe site-ul CIVIS.
COMPETIŢIE ERASMUS+ CIVIS pentru anul academic 2023-2024
A fost lansată selecția centralizată pentru 250 de mobilități de studii Erasmus+ în cadrul universităților partenere în cadrul Alianței CIVIS (informații disponibile AICI ). Selecția pentru mobilități Erasmus+ CIVIS se derulează la nivelul Direcției Relații Internaționale, prin aplicația online disponibilă până la data de 26 aprilie 2023.
Oportunități de mobilitate CIVIS pentru studenți; termen înscrieri: 28.02.2023
CIVIS a lansat o nouă serie de cursuri hibride intensive (Blended Intensive Programmes – BIPs) în cadrul programului de mobilitate Erasmus+. Studenții în științe socio-umane de la toate nivelurile de studii se pot înscrie. Termenul-limită este 28 februarie 2023, iar aplicațiile trebuie încărcate pe platforma de aici. Cursurile combină predarea online cu o scurtă perioadă de mobilitate fizică, în cadrul căreia studenții vor fi sprijiniți pentru o deplasare de până la cinci zile la o altă universitate membră CIVIS. Informații suplimentare pot fi accesate pe pagina dedicată de pe site-ul CIVIS, AICI, iar catalogul programelor poate fi accesat AICI.
Oportunitate CIVIS – Workshopuri pentru doctoranzi la Universitatea din Tübingen
În perioada 28 februarie – 2 martie 2023, Universitatea din Tübingen, membră a Alianței CIVIS, organizează o nouă ediție a Zilelor Doctorale (Doktorandentage 2023). Cu această ocazie, Eberhard Karls Universität Tübingen anunță lansarea unei serii de workshop-uri online și față în față pentru doctoranzii din cadrul Alianței CIVIS. Workshop-urile, organizate pe domenii, sunt gratuite. Menite să-i informeze pe tinerii interesați cu privire la programele doctorale din cadrul Universității din Tübingen, evenimentele vor avea loc atât față în față, cât și online, prin intermediul platformei Zoom. Limbile de desfășurare sunt germana și engleza. Înregistrarea la evenimente se realizează prin intermediul platformei Eveeno. Dat fiind că link-urile de Zoom vor fi trimise pentru fiecare workshop în parte cu câteva zile înainte, persoanele interesate sunt rugate să se înscrie separat pentru fiecare eveniment. Pentru înscriere nu este necesară crearea unui cont Eveeno, ci doar accesarea link-urilor de înregistrare disponibile în programul și descrierile evenimentelor, care pot fi accesate pe pagina dedicată, aici. Mai multe informații sunt disponibile la adresa info@graduiertenakademie.uni-tuebingen.de. CIVIS este o Alianță Universitară Europeană care reunește 11 universități membre: Aix-Marseille Université (Franța), Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din București (România), Université Libre de Bruxelles (Belgia), Universidad Autónoma de Madrid (Spania), Sapienza Università di Roma (Italia), Universitatea Stockholm (Suedia), Eberhard Karls Universität Tübingen (Germania), Universitatea din Glasgow (Marea Britanie), Universitatea Paris Lodron din Salzburg (Austria) și Universitatea din Lausanne (Elveția). Selectat de Comisia Europeană drept unul dintre primele 17 universități-pilot europene, CIVIS reunește aproximativ o jumătate de milion de studenți și peste 70 000 de membri ai personalului, inclusiv 37 400 de cadre universitare și cercetători. Anunțul în engleză AICI
27 ianuarie 2023, noul termen de depunere a candidaturilor pentru studenții UB reprezentanți în CIVIS Global Student Council
Studenții universităților CIVIS sunt invitați să devină vocea colegilor lor în cadrul unei comunități academice europene dinamice, în care cooperarea, progresul și inovarea sunt piloni ai viitorului învățământului superior din spațiul european. În cadrul acestui consiliu, fiecare universitate este reprezentată de patru studenți, de la diferite niveluri de studii, având ca scop întărirea legăturilor de comunicare și sprijin între guvernanța Alianței CIVIS și studenții universităților membre. Toate detaliile sunt disponibile AICI.
Studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București, invitați să devină Ambasadori CIVIS
Termen limită: 10 octombrie 2022. Detalii AICI