Armin von Bogdandy, reputat specialist în dreptul public comparat și în cel european, Doctor Honoris Causa al Universității din București
19/06/2022 2022-06-19 21:21Armin von Bogdandy, reputat specialist în dreptul public comparat și în cel european, Doctor Honoris Causa al Universității din București
Armin von Bogdandy, reputat specialist în dreptul public comparat și în cel european, Doctor Honoris Causa al Universității din București
Universitatea din București a acordat miercuri, 15 iunie 2022, titlul onorific de Doctor Honoris Causa unuia dintre cei mai reputați specialiști în domeniul dreptului, profesorul Armin von Bogdandy, personalitate de referință în dreptul public comparat și renumit teoretician al metamorfozelor dreptului european.
Prin această distincție, acordată la propunerea Facultății de Științe Politice și a Facultății de Drept, profesorul Armin von Bogdandy a devenit membru al comunității academice a Universității din București.
Armin von Bogdandy a urmat în paralel studii de drept și filosofie la Freiburg, Roma și Berlin. Le-a continuat printr-un doctorat la Freiburg și apoi prin abilitarea la Freie Universität Berlin (1996), cu o teză privind delegarea legislativă în dreptul constituțional comparat (Gubernative Rechtsetzung). După obținerea venia legendi, a predat și cercetat la FU Berlin, EUI Florența, Humboldt-Universität zu Berlin. Din 1997, este profesor la Goethe-Universität Frankfurt, iar din 2002 director, apoi codirector (împreună cu Prof. dr. Anne Peters) al Institutului Max Planck de Drept Public Internațional și Comparat Heidelberg (MPIL Völkerrecht). Profesorul von Bogdandy a predat la numeroase universități și a ocupat de-a lungul timpului poziții instituționale de vârf (de exemplu, președinte al Consiliului de Cercetare German și membru al Consiliului Științific al Agenției Europene pentru Protecția Drepturilor Fundamentale).
Este Doctor Honoris Causa al Universidad Nacional de Córdoba, Argentina (2020/21), Eötvös Loránd University Budapesta, Ungaria (2020) și Universidad Nacional de Tucumán, Argentina (2017).
În Laudatio Domini, conf. univ. dr. Bogdan Iancu, cadru didactic al Facultății de Științe Politice a UB, a arătat că, prin lucrările sale de prim rang, profesorul Armin von Bogdandy, eminent intelectual public, și-a legat numele de școala constituționalistă a dreptului comunitar (acum european). În acest sens, tratatul de Drept constituțional european coordonat împreună cu Jürgen Bast (Europäisches Verfassungsrecht, Springer, traducere în limba engleză European Constitutional Law, C H Beck/Hart Publishing) a influențat semnificativ felul în care sunt abordate evoluțiile strict juridice, dar și paradigmele de interpretare post-Maastricht.