MASTER ÎN RELAȚII INTERNAȚIONALE (RO) – MRI

MASTER ÎN RELAȚII INTERNAȚIONALE (RO) – MRI

Master în Relații Internaționale (MRI)

120 ECTS

Profil

Master academic cu durata de 2 ani (4 semestre). Acest program oferă studenților o excelentă cunoaștere a mediului internațional și regional, în dimensiunile lor juridice și practice. Absolvenții vor avea capacitatea de a elabora strategii de politică externă, de a formula briefing-uri de situație internațională și de a oferi consultanță pentru deciziile de politică externă, și vor fi pregătiți, în funcție de opțiunea proprie, atât pentru a-și continua cariera academică prin studii doctorale, cât și pentru a lucra în diplomație, în administrația publică centrală, în think-tank-uri sau în organizații internaționale, guvernamentale sau non-guvernamentale, sau pentru a face jurnalism de politică externă. 

Conținut

Conferințele abordează, în primul an, chestiuni de geopolitică, drept și guvernanță internațională,  agenda globală a cooperării pentru dezvoltare și egalitate de șanse, istoria politicii externe românești de la 1878 până la căderea comunismului, probleme practice de diplomație și negocieri.

În al doilea an, cursurile au ca obiect politica externă a Rusiei, politica externă americană, politica externă a României după 1989, relațiile franco-române,  chestiunea mării în relațiile internaționale, studii strategice, politica externă și de securitate a UE, dreptul internațional public.

Profesorii care predau în acest program au o vastă experiență academică, dar și instituțională, lucrând de-a lungul timpului sau colaborând cu MAE, Institutul Diplomatic, CEDO etc.

Temele de cercetare din lucrările de dizertație acoperă mai multe domenii de expertiză: politică externă românească; relații bilaterale și politici externe comparate; spațiul ex-sovietic; evoluția scenei internaționale după Războiul Rece; provocări contemporane în politica mondială: sărăcie, subdezvoltare, migrație, războaie civile, terorism; mari puteri pe scena internațională; evoluții ale doctrinelor juridice internaționale după Războiul Rece; evoluția organizațiilor internaționale după Războiul Rece.

Dacă primele trei semestre ale parcursului de studiu sunt dedicate aprofundării cunoștințelor de relații internaționale, ultimul semestru e consacrat unui stagiu de practică profesională într-o instituție relevantă pentru domeniul relațiilor internaționale (Ministerul Afacerilor Externe, ambasadele străine la București, Institutul Diplomatic Român, revista Foreign Policy, ONG-uri și think tank-uri de analiză de politică externă), ca și redactării lucrării de dizertație, sub coordonarea unuia dintre cadrele didactice ale facultății. 

Debușee profesionale

O mare parte dintre absolvenții Masterului de Relații Internaționale lucrează în instituțiile statului: Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, Institutul de Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul de Cercetare al Universității din București. Alți absolvenți ai masterului sunt voci cunoscute în analiza de politică externă sau activează în firme de consultanță și organizații non-guvernamentale.

Coordonator academic: Conf. univ. dr. Ruxandra Ivan

CURSURI AN ACADEMIC 2025-2026

SEMESTRUL I [ANUL I, SEMESTRUL I]

Cursuri obligatorii

Diplomație și negociere diplomatică [6 ECTS, cod SP2301] – Luciana Ghica (curs) & Octavian Sofronea (seminar)

Economie politică internațională [6 ECTS, cod SP2302] – Ana-Maria Bârsan

Teorii şi teoreticieni în relaţiile internaţionale [6 ECTS, cod SP2303] – Ruxandra Ivan (curs) & Octavian Sofronea (seminar)

Politica externă a României 1878-1989 [6 ECTS, cod SP2304] – Laurențiu Vlad (curs) & Octavian Sofronea (seminar)

Seminar de cercetare. Management de proiect I [3 ECTS, cod SP2305] – Mirela Cerkez

Etică și integritate academică [3 ECTS, cod SP2X01] – Camil Pârvu

SEMESTRUL III [ANUL II, SEMESTRUL I]

Cursuri obligatorii

Drept și guvernanță internațională [6 ECTS, cod SP2310] – Dan Drăghia

Politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene [6 ECTS, cod SP2311] – Bogdana Petrică

Politică şi diplomaţie în spaţiul ex-sovietic [6 ECTS, cod SP2312] – Armand Goșu

Diplomație și intelligence [6 ECTS, cod SP2313] – Mihai Răzvan Ungureanu

Seminar de cercetare. Documentare și redactare disertație [6 ECTS, cod SP2314] – Prof. coord. disertație

SEMESTRUL II [ANUL I, SEMESTRUL II]

Cursuri obligatorii

Introducere în dreptul constituțional al UE [6 ECTS, cod SP2306] – Bogdan Iancu

Politica externă a Rusiei şi URSS [6 ECTS, cod SP2307] – Armand Goșu

Relaţii franco-române [6 ECTS, cod SP2308] – Florin Țurcanu

Politica externă a României după 1989 [6 ECTS, SP2309] – Ruxandra Ivan (curs) & Octavian Sofronea (seminar)

Seminar de cercetare. Management de proiect II [6 ECTS, cod SP2309bis] – Mirela Cerkez

SEMESTRUL IV [ANUL II, SEMESTRUL II]

Cursuri obligatorii

Stagiu practic I  [8 ECTS, cod SP2315] – Octavian Sofronea

Stagiu practic II  [8 ECTS, cod SP2316] – Octavian Sofronea

Afaceri europene contemporane – ateliere practice [7 ECTS, cod SP2317] – Dan Drăghia

Redactare lucrare de disertație [7 ECTS, cod SP2318] – Prof. coord. disertație